România și Bulgaria ar putea bloca Acordul UE-Canada, din cauza problemei vizelor

România și Bulgaria ar putea bloca Acordul UE-Canada, din cauza problemei vizelor
Publicat: 15/05/2016, 15:13
Actualizat: 15/05/2016, 15:23

„Ar fi foarte dificil ca, în actualul context, guvernele din Bulgaria și România să găsească argumente în favoarea adoptării Acordului economic și comercial complet Canada-UE (CETA), dat fiind că Guvernul canadian continuă să aplice un tratament discriminatoriu cetățenilor noștri”, se arată într-o scrisoare a ambasadorilor român și bulgar la Uniunea Europeană.

Textul documentului a fost prezentat la Bruxelles cu ocazia reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri comerciale, desfășurată vineri.

Sintagma „tratament discriminatoriu” este o referire la menținerea de către Canada a vizelor de călătorie pentru cetățenii români și bulgari.

„Lipsa unui angajament din partea părții canadiene și a stabilirii unui termen pentru eliminarea vizelor constituie un obstacol politic grav asupra perspectivei ca Guvernul bulgar să aprobe acordul comercial”, a declarat ambasadorul Bulgariei, Dimităr Tzancev, la reuniunea de la Bruxelles.

Conform unui diplomat european, declarația reprezentantului Bulgariei a fost primită cu tăcere de către ceilalți participanți la reuniune.

Uniunea Europeană intenționează să aprobe în octombrie Acordul economic și comercial complet cu Canada (CETA).

Nu este clar dacă România și Bulgaria vor putea bloca aprobarea Acordului comercial UE-Canada. Comisia Europeană va stabili dacă tratatul va trebui ratificat sau nu de către parlamentele statelor membre UE ori va avea nevoie doar de votul Consiliului UE. În Consiliul UE, România și Bulgaria pot pierde la vot.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 25%, Elena Lasconi - 18.1%, Călin Georgescu...
Turul 2 alegeri prezidențiale 2024: Pe ce dată are loc? Rezultate exit poll: Marcel Ciolacu...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online